More




    Mihail Sîrbu, o mie de misiuni de salvare a

    turiștilor, în Bucegi. La 74 de ani, merită o

    reverență


     10.08.2017       Sursa: www.ampress.ro/      Vizualizari


    Sinăianul Mihail Sîrbu și-a dedicat viața salvării turiștilor rătăciți sau accidentați pe munte și este și unul dintre oamenii care s-au zbătut să convingă autoritățile, în anii’60, să înființeze o structură Salvamont. De-a lungul timpului, Mihail Sîrbu a participat la peste 1000 de misiuni, riscând, uneori, propria viață pentru a coborî de pe creste turiști blocați pe munte sau răniți. O perioadă lungă de timp, acesta a coordonat Serviciul Salvamont Sinaia, iar în 2009, a primit, din partea Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, titlul de Senior al Salvamontului Românesc, alături de alte 37 de persoane care și-au dedicat viața acestei activități.

    Mihail Sîrbu, acum în vârstă de 74 de ani, și-a început activitatea ca salvator montan acum mai bine de cinci decenii. În acele vremuri nu exista, oficial, o structură Salvamont, ci echipe de voluntari care cunoșteau foarte bine zonele montane, cu condiție fizică, dar fără o pregătire specială pentru salvarea de vieți omenești. Când avea loc un incident – turiști dispăruți, răniți sau decedați – erau organizate pe loc echipele care mergeau să salveze oamenii rătăciți pe munte, răniți sau să coboare cadavrele. Incidentele erau anunțate de alți turiști, de oameni care treceau prin zonă sau de cabanieri.



    Sinăianul a participat la prima sa acțiune la sfârșitul anilor’50, înainte de a fi luat în armată. Împreună cu un gropar, un pompier, doi milițieni, un medic, a plecat să coboare un turist decedat după ce căzuse pe Valea Caraimanului – o misiune dificilă, pentru că omul căzuse într-o zonă greu accesibilă. Au transportat trupul cu ajutorul unei tărgi improvizate din tulpina unor copaci tineri. De atunci l-a măcinat gândul că este nevoie să fie înființate legal formații Salvamont, bine organizate, și cu dotările necesare pentru a interveni cât mai prompt în situații de urgență. “O acțiune de salvare presupune să fii conștient că tu ești în stare să te duci și să salvezi oamenii și să-ți asumi responsabilitatea gestului. Adică, omul pe care vrei să îl salvezi să aibă garanția securității totale”, ne-a precizat Mihail Sîrbu.

    Din fericire, în anii ’60, autoritățile de atunci au fost receptive la sesizările lui Mihail Sîrbu și ale altor montaniarzi de a organiza oficial echipe de salvare în toată țara, așa că în 1969 a apărut o hotărâre a Consiliului de Miniștri care a pus bazele organizării legale a primelor formații Salvamont, pe lângă Consiliile Populare. Primul șef al Salvamontului din Sinaia a fost Dan Sîrbu, fratele lui Mihail Sîrbu, iar ulterior conducerea formației i-a revenit acestuia din urmă. Prima echipă de salvare avea doar șase oameni, toți localnici care cunoșteau și iubeau muntele, cu diferite profesii. Autoritățile locale au investit în echipamente, apoi în stații radio pentru comunicarea pe munte, astfel încât intervențiile au început să fie mai eficiente. Salvamontiștii din toată țara au început să se cunoască, să se întâlnească și să facă schimb de informații în cadrul unor seminarii. În scurt timp s-a înființat și prima școală Salvamont, la Podragu (în zona Făgăraș), iar ulterior aceasta a funcționat la Bâlea. Acolo, alpiniști profesioniști predau tehnici esențiale pentru a duce la bun sfârșit misiunile de salvare, dar existau și cursuri de prim ajutor.

    În anii ‘70 au apărut și raliurile, în cadrul cărora salvatorii montani susțineau mai multe probe de concurs, care reprezentau, totodată, și un antrenament serios pentru viitoarele misiuni. ”La una dintre probe, de exemplu, trebuia să te duci pe schiuri sau pe jos, pe un anumit traseu, să găsești anumite repere, să preiei o persoană pe care o tratai ca pe o persoană accidentată, să –i acorzi primul ajutor. Apoi începea coborârea ei, de pe munte”, ne-a precizat Mihail Sîrbu. Pe măsură ce au trecut anii, a crescut și numărul salvatorilor, în toată țara. Au fost, însă, și destule persoane atrase de meserie, dar care și-au dat seama că nu pot face față provocărilor. “Mulți au dorit să ni se alăture, dar când au văzut cât de drastic este antrenamentul și că regimul din Salvamont este destul de sever, foarte mulți au dat înapoi”, ne-a mărturisit interlocutorul nostru.

    După înființarea echipelor Salvamont, în toată țara s-a redus numărul celor decedați pe munte și nu au mai existat cazuri de turiști care să moară după ce s-au rătăcit, astfel de tragedii înregistrându-se doar în urma căderilor, ne-a mai precizat Mihail Sîrbu. Una dintre cele mai dificile misiuni de salvare la care a participat salvamontistul a avut loc loc în anii ’80. Într-o noapte cu un viscol năpraznic, acesta se afla la un refugiu la Cota 2000 și a fost anunțat că un grup de aproximativ 16 copii, cu vârste de aproximativ 12 – 15 ani, și trei profesori, ar fi trebuit să ajungă la Cabana Vârful cu Dor, dar nu se mai știe nimic de ei. Mihail Sîrbu a pornit în căutarea lor împreună cu un coleg. “La mijlocul liniei de telescaun era o mică gheretă – i se spunea Cantonul Spânzuratului, pentru că realmente acolo se spânzurase cineva. De aceea, nu mai era folosită de nimeni. Ghereta nu avea mai mult de 2 m pe 2 m. Nu vedeam aproape nimic, dar știam pe unde mergem pentru că auzeam vântul lovind cablurile. Am ajuns la canton și ce credeți: toți erau acolo, înghesuiți, înnebuniți de oboseală, de spaimă. Copiii aveau în jur de 12-15 ani. Țipau de frică, de emoție”. Pentru că vizibilitatea era extrem de redusă, iar viscolul nu se oprise, Mihail Sîrbu a imaginat o linie de la canton până spre șaua Vârfului cu Dor (circa 250 de metri) și au început toți să înainteze, ținându-se strâns, de mâini. “La un moment dat, am dat de niște vârfuri de stâncă și mi-am dat seama că am trecut de Șaua Vârfului cu Dor. Acela a fost momentul în care am simțit ce este frica. Dacă eram doar eu și colegul meu, nu era nicio problemă, dar ne angajasem să salvăm copiii. L-am rugat pe colegul meu să meargă să caute un indicator. După un timp, el s-a întors și a spus că nu l-a găsit. M-am dus să caut și eu și am avut norocul să găsesc marcajul. De acolo am ajuns ușor până la cabană”, ne-a mai precizat interlocutorul nostru.

    O altă misiune pe care Mihail Sîrbu nu o va uita niciodată este aceea de salvare a unui militar, schior experimentat, care a dispărut într-o după amiază în Bucegi. Din cauza ceții, acesta a părăsit zona în care schia și a ajuns într-o zonă periculoasă, împădurită – Vânturiș. A căzut și s-a accidentat grav la șold. Salvatorii l-au căutat, dar nu au reușit să îl găsească în noaptea respectivă, deși -după cum aveau să-și dea seama mai târziu – la un moment dat trecuseră relativ aproape de zona în care el căzuse. Au revenit a doua zi, l-au găsit cu greu și l-au salvat aproape în ultima clipă. Omul își pusese la gât cureaua de la pantaloni și avea de gând să își ia zilele, pentru că își pierduse speranța că îl va mai scoate cineva de acolo. Salvatorii l-au coborât de pe munte în siguranță și l-au dus la spital, unde bărbatul a primit toate îngrijrile necesare. O altă misiune dificilă a avut loc în anii ’80. Cabanierul de la Padina a anunțat că trebuie salvate 10 persoane cu degerături la mâini și la picioare, iar o persoană a dispărut și cel mai probabil e decedată. Era vorba despre un grup de absolvenți ai Facultății de Arhitectură care veniseră să petreacă la Padina. Oamenii abandonaseră rucsacurile și schiurile pe drum, de oboseală și frig și aveau degerături la mâini și la picioare. Salvamontiștii au reușit să le aducă medicamente de urgență, apoi răniții au fost preluați de elicoptere venite de la Cluj, coborâte pe terenul de fotbal din centrul orașului ( loc pe care acum este construit un hotel), de acolo fiind preluați de salvări. Împreună cu o grupă de militari de la Predeal, salvatorii montani au pornit în căutarea persoanei dispărute, din păcate găsită decedată.

    Primele registre ale salvamontiștilor din Sinaia, cu informații privind misiunile de salvare, dar și albume cu fotografii din timpul acestora se află la Muzeul Orașului Sinaia, fiind donate de Mihail Sîrbu. Muzeul, care a fost inaugurat în luna decembrie a anului 2015, are o sală special amenajată şi dedicată istoriei Salvamontului pe Valea Prahovei.

    Distribuie articolul    Facebook    Twitter